Oregano
Denumiri populare: sovârf, sovârv, şovârv, arigan, busuioc-de-pădure, busuiocul feciorilor, măghiran sălbatic, poala-Sfintei-Mării, pălăria-cucului
Oregano se foloseşte cu precădere în preparatele italiene, fiind condimentul clasic al sosurilor pentru pizza, paste, salate. Pizza a fost cea care l-a făcut celebru şi universal cunoscut. Oregano este totodată o prezenţă plăcut obsedantă a bucătăriei greceşti unde îl întâlnim de la salata grecească la preparate din peşte şi fripturi, de la supe la legume fierte sau înăbuşite.
Gustul este amărui, înţepător, uşor dulce şi plăcut proaspăt. Oregano este un condiment care se adaugă la sfârşitul preparării mâncării pentru a-şi degaja pe deplin aroma.
Oregno se asociază bine cu mâncărurile de legume pregătite din dovlecei, ardei graşi şi cartofi, dar şi cu fripturile de porc, vită şi miel. Este o plantă care poate fi folosită în combinaţie cu alte ierburi, cum sunt rozmarinul, cimbrul şi busuiocul.
- deși este un ingredient frecvent întalnit în produsele alimentare din întreaga lume, este utilizat mai des în parfumuri decît în mâncăruri;
- uleiul esențial obţinut din oregano se folosește în compoziţia produselor cosmetice;
- a fost mult timp cunoscut faptul ca oregano are proprietaţi anti-bacteriene, Hipocrate folosindu-l ca un antiseptic;
- este o sursa bună de fier, magneziu, calciu, vitamina C, vitamina A, Omega-3 acizi grași;